Umbre și Lumini

În octombrie 2024,

în România erau

24.106 de persoane private de libertate.

Ateliere de Teatru în Penitenciarul Gherla

În cadrul proiectului „Umbre și lumini”, atelierele de teatru dedicate deținutelor din Penitenciarul Gherla au devenit un spațiu de explorare a artei și de redescoperire a propriilor voci. Aceste ateliere, coordonate de Florin Suciu, au avut un obiectiv clar: să le ofere participantelor o șansă de a-și pregăti propriul spectacol, un loc în care creativitatea și colaborarea să devină o formă de eliberare dincolo de gratii. Prima zi a fost marcată de o atmosferă de incertitudine. „Am văzut în ochii femeilor scepticism, neîncredere și curiozitate,” consemnează Suciu în jurnalul său. Cu toate acestea, pe măsură ce au început să se desfășoare exercițiile simple de actorie, rezerva participantelor s-a topit treptat. Un joc de mimică, o mișcare a corpului, un ton schimbat al vocii – toate aceste gesturi, aparent banale, au început să spună povești. „S-a râs mult și la final doamnele mi-au mulțumit pentru că nu s-au mai distrat de mult așa.

Atelierele au devenit o fereastră către altceva, un alt mod de a se vedea și de a se prezenta.

Suciu le-a provocat să imite meserii, să construiască personaje din cotidian – barmani, avocați, gropari – transformând fiecare exercițiu într-o oportunitate de a explora roluri și identități diferite

Fiecare participantă a fost invitată să contribuie la o improvizație, iar de fiecare dată, grupul a aplaudat, indiferent de rezultat. „După fiecare improvizație, le-am întrebat: Ce au văzut? Ce au înțeles din ce au văzut?,” explică Suciu. Erau întrebări simple, dar care au deschis un proces de autoanaliză și reflecție.

În ciuda limitărilor impuse de mediul penitenciar, entuziasmul participantelor a fost palpabil. De la prima zi, numărul deținutelor înscrise în ateliere a crescut constant, ajungând până la 20 de participante. Unele dintre ele, la început reticente, au început să își deschidă sufletul, să se implice din ce în ce mai mult, chiar să propună propriile momente artistice. „O doamnă mai în vârstă m-a rugat să ne arate un moment pregătit de ea, cu Chirița”, notează trainerul, o dovadă a transformării prin care treceau femeile.

Aceste ateliere nu au fost doar o oportunitate de învățare artistică, ci și de eliberare emoțională. Ele au oferit deținutelor șansa de a râde, de a crea și de a simți că pentru câteva ore nu mai sunt închise într-o celulă. „În această perioadă, parcă nu s-au mai simțit că ar fi în închisoare”, reflectă Suciu la finalul unei sesiuni. Atmosfera a devenit una în care stânjeneala inițială s-a transformat într-o dorință reală de a explora arta teatrală.

Aceste ateliere nu au avut pretenția de a rezolva problemele profunde ale reabilitării, dar au creat un spațiu sigur și plin de sens, în care deținutele au putut să își regăsească pentru o clipă o altă parte din ele însele – una capabilă de creativitate, reflecție și expresie artistică. Spectacolul final, la care unele dintre ele au fost invitate să participe, a fost doar începutul unei noi forme de autoexplorare, într-un context în care speranța și eliberarea pot veni prin artă.

Florin Suciu este co-manager al teatrului Magic Puppet și are o gamă variată de cunoștințe, de la finanțe și sculptură, până la tehnica sunetului și luminilor, regie și actorie. Această diversitate de abilități îl face un membru esențial al echipei. Deși în prezent se concentrează mai mult pe partea de producție și concept, pasiunea lui rămâne păpușeria, un domeniu în care excelează. În proiectul „Umbre și lumini”, s-a implicat în co-regia scenelor de păpuși și în organizarea atelierelor de teatru din penitenciar.

În penitenciarele din România, aproximativ 4-5% din populația totală deținută este formată din femei.

Din 1.082 de femei, care se află în sistemul penitenciar din România, 765 au copii, potrivit datelor oficiale din 25 ianuarie 2024.

Petro Ionescu - Dramaturgă

Cum ai abordat crearea scenariului bazat pe interviurile cu deținuții?

A fost o muncă artistică diferită de alte proiecte de teatru documentar la care am lucrat, având în vedere că nu am fost prezentă la intervievarea deținuților. Filmările acestor interviuri și transcrierea lor m-au ajutat mult să înțeleg problemele cu care se confruntă sistemul penitenciar din România și să caut mai departe informații și inclusiv legi, care să mă ajute în scrierea textului.

Am petrecut mult timp ascultând și analizând ce zic persoanele intervievate. Apoi am încercat să conturez o imagine cât mai amplă a ceea ce se întâmplă într-o închisoare și să reprezint aceste persoane private de libertate, cât mai corect și autentic în raport cu discursul pe care l-au avut în interviuri.

Cum ai transformat aceste interviuri în material de scenariu pentru teatrul de păpuși?

E foarte interesant cum se livrează informația prin cuvânt și cum se livrează ea prin acțiune non-verbală. Având în vedere că e un spectacol hibrid, în care performerii au replici fără să mânuiască păpușile, am putut să fac un colaj de texte care să fie asumat de aceștia în scenă. În același timp, există o parte de dramaturgie transferată în zona non-verbală, respectiv în replici scurte care aparțin păpușilor.

Care a fost cea mai provocatoare parte a procesului de scriere?

Probabil partea cea mai provocatoare, însemnând și partea cea mai grea și mai anevoioasă, a fost să scriu pentru păpuși și să gândesc cadrul animat al întregului spectacol. Eu nu am mai scris pentru un spectacol de teatru de animație pentru adulți până acum. Am mai scris scenarii de teatru de animație pentru copii, unde lucrurile stau ușor diferit. În cazul acestui text, am trecut prin mai multe variante de concept și de dramaturgie până să ajung la o formulă care să fie funcțională, dar în continuare simt că mai e mult de explorat în zona asta. Ce mi-a rămas în cap de la primele întâlniri de lucru a fost ceva ce a zis Florin (Suciu): „Păpușa poate să facă orice” și „Nimeni nu se poate supăra pe o păpușă”. Cred că ideile astea mă fac să fiu tot mai curioasă să experimentez cu teatrul de animație pentru adulți. Asta ar fi o provocare pe viitor

Cum vezi rolul teatrului în reabilitarea socială?

Înainte să lucrez la acest spectacol, de-a lungul anilor, am mai văzut 3 spectacole care aduc în discuție sistemul penitenciar. O să le și detaliez: un spectacol de teatru jucat de deținuți, la Botoșani, după „Ursul” lui Cehov, în care miza principală era clar una educativă, de desfășurare a unor activități culturale în parteneriat cu penitenciarul; un spectacol de teatru documentar făcut de Adina Lazăr, „Abuz – mâine mă întorc acasă”, care se focusa pe un caz foarte specific al unei persoane închise pe nedrept și un alt spectacol de teatru, tot documentar, care împlinea poate cel mai mult componenta de reabilitare, „Țuhaus”, regizat de Lorand Maxim, în care un fost deținut își spunea proprie poveste pe scenă. Pentru câțiva ani, cât s-a jucat acest spectacol, un fost deținut a devenit actor, a fost plătit pentru munca sa artistică și a fost integrat într-un colectiv de muncă. Sigur, sunt niște exemple foarte specifice și puține, dar oferă un context despre ce se poate face.

Cred că teatrul facilitează acest schimb în trei direcții: pe de o parte, se află artiștii care abordează aceste teme, pe alta parte e publicul care vine la spectacole și primește niște informații noi, iar pe de altă parte, sunt cei/cele despre care e vorba. E mai mult un proces de recalibrare comună în care mai renunțăm la prejudecăți, mai activăm un discurs critic, mai privim și din alte perspective. În speranța că teatrul poate să facă (parțial) și asta

Petro Ionescu este dramaturgă și regizoare. Din 2015 face parte din echipa teatrului independent Reactor de creație și experiment, unde lucrează atât ca artistă, cât și ca membră a board-ului administrativ.

Ca artistă, este interesată de contexte politice și povești personale, care implică metode colaborative de lucru, precedate de perioade de documentare.

Începând cu anul 2020, devine mentor și coordonatoare a rezidenței Fresh Start, fiind responsabilă de ghidarea participanților în procesul de lucru pe metode de teatru devised și elemente de performativitate.

Pe lângă Reactor de creație și experiment, a colaborat cu alte teatre sau spații culturale independente din România precum: Teatru FiX, din Iași, Asociația ARENA, MACAZTeatru Bar Coop, din București, Fabrica de Pensule, din Cluj-Napoca, Centrul pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale, Teatrul Național Târgu-Mureș - Compania Liviu Rebreanu, Centrul educațional de arte performative CEVA din Târgu Neamț, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava

În România,

peste 60% dintre persoanele private de libertate

provin din medii dezavantajate economic și social, conform unui raport din 2023.

Cătălin Mardale - Regizor

Ce te-a inspirat în crearea conceptului acestui spectacol?

Temele legate de reabilitarea persoanelor private de libertate şi de condiţiile din penitenciare mă urmăresc de multă vreme din două motive. Primul: cred cu tărie că trebuie demontate prejudecățiile asociate cu acești oameni care, la finalul zilei, rămân oameni ce se vor întoarce în societate.

Al doilea: Penitenciarele sunt un sistem sistem închis în care avem acces cu greu şi am vrut să aflu direct de la sursă cu ce se confurntă atât deţinuţii, cât şi personalul care lucrează în acest sistem.

Ce impact speri să aibă acest proiect asupra publicului și deținuților?

Aşa cum spuneam mai sus, sper ca prin acest proiect să ca prin acest proiect să contribuim la demontarea prejudecăților și stigmei asociate cu persoanele private de libertate

Cum ai desfășurat interviurile cu deținuții și ce ai învățat din aceste conversații?

Toate persoanele pe care le-am intervievat au fost foarte articulate în discurul pe care l-au avut şi foarte deschise. Am remarcat nevoia deţinuţilor de a fi ascultaţi şi de a fi trataţi cu respect şi cu demnitate. Fără etichete. Am învăţat că lucurile mici pe care noi le luam ca atare şi despre care credem că ni se cuvin acolo au altă semnificaţie. Un exemplu concret, una dintre doamnele cu care am vorbit mi-a zis că îi e dor să atinga iarba, să miroasă o floare şi i-au dat lacrimile în acel moment.

Ce povești sau mărturii te-au impresionat cel mai mult?

Răspunsul la această înrebare se regăseşte chiar în spectacol.

Cătălin Mardale este absolvent al Facultăţii de Teatru şi Film, specializarea regie de teatru, din cadrul Universitaţii Babeş-Bolyai, Cluj Napoca. În cadrul aceleiaşi facultăţi, a obţinut o diplomă de masterat în Arte performative şi Film. În prezent, Cătălin Mardale este doctorand la Facultatea de Teatru şi Film şi activează ca regizor.

Dintre spectacolele pe care le-a regizat, amintim: „Nocturn” de Andreea Tănase – spectacol într-un autobuz în mişcare – în cadrul Festivalului Lights On – The Night Art Festival, Timişoara; „98% (decizia corectă)” de Andreea Tănase, Teatrul Regina Maria, Oradea; „Prah” de Spiró György, Teatrul Municipal Baia Mare; „Heterocromia”, dramaturgia Lorena Copil, Coregrafia: Oana Mureşan, Fabrica de Pensule, Cluj-Napoca; „Povestea lui Bine-Rău”, dramaturgia: Lorena Copil, Minireactor, Cluj-Napoca; „Entuziaştii (creaţie colectivă)”, Teatrul Ginta Latina, Chişinău, Republica Moldova.

În cadrul capitalei culturale Timişoara 2023 a manageriat componenta Night Theatre a festivalului Lights On Romania. De asemenea, a lucrat la filmele documentare „Fabrica (D)?” şi „Garajul (C) - garaj social, spaţiu comunitar” şi a co-curatoriat şi co-organizat festivalul „QR-fest”, primul festival cercetare din Cluj-Napoca.

În 2023, vârsta medie a deținuților era de 36 de ani,

iar un procent semnificativ (aproximativ 18%) dintre deținuți avea peste 60 de ani.

Dragoș Lupău - Actor

Cum te-a influențat ca actor lucrul cu o temă sensibilă (soarta persoanelor private de libertate, reabilitarea)?

Nu știu să răspund exact. Poate n-am conștientizat încă unele lucruri. Dar în linii mari, cred că m-a făcut să pun în perspectivă cât de importante sunt elementele pe care, de cele mai multe ori, le consideram ca fiind normale. Cum ar fi libertatea de-a face lucrurile pe care-mi doresc să le fac și îmi aduc plăcere, posibilitatea de a petrece timpul cu persoanele care contează pentru mine și multe altele. Posibil să sune clișeic, dar pe parcursul acestui proiect toate lucrurile pe care eu le consider normale sau naturale au ajuns să aibă o altă greutate și valoare.

Cum vezi rolul teatrului în reabilitarea socială?

Cred că teatrul poate și ar trebui să fie o parte importantă în procesul de reabilitare. În primul rând e un domeniu care te obligă să lucrezi cu oameni, e un parteneriat. Un parteneriat bazat pe sinceritate.

Dragoș-Marius Lupău a absolvit Masteratul în Actorie la Facultatea de Teatru și Televiziune a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în 2018. Înainte de aceasta, a finalizat studiile de licență în Artele Spectacolului – Actorie, sub îndrumarea profesorilor Petru-Silviu Văcărescu și Laura Avarvari, la Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, în 2016. Din 2018, Dragoș este actor colaborator la Teatrul Magic Puppet, unde contribuie activ la realizarea spectacolelor de animație, atât pentru copii, cât și pentru adulți.

Sistemul penitenciar din România se confruntă cu supraaglomerare cronică.

Rata de ocupare este de peste 100% în multe penitenciare, iar condițiile de detenție sunt adesea criticate pentru încălcarea drepturilor omului, fapt ce a dus la mai multe condamnări ale României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

PAUL SEBASTIAN POPA - ACTOR

Cum te-a influențat ca actor lucrul cu o temă sensibilă (soarta persoanelor private de libertate, reabilitarea)?

Am pornit în acest proiect plin de curiozitate fata de această temă, presărată cu puțin scepticism vis a vis de această categorie de oameni, datorată, probabil, stigmatului social pe care îl au. Însă, odată cu începerea studiului, empatia și încercarea de înțelegere a situațiilor particulare ale fiecărui deținut intervievat au conlucrat pentru a mă provoca în construcția unor roluri mult mai profunde și mai autentice decât m-as fi așteptat. Acești oameni sunt mai mult decat niște simpli deținuți, au o viață personală, un trecut și speră la un viitor mai bun decât ceea ce li se prezice după eliberarea din penitenciar.

Cum vezi rolul teatrului în reabilitarea socială?

Cred că pentru a avea cu adevărat un impact asupra publicului țintă, teatrul ar trebui să fie prezent pe o perioadă mai lungă de timp în viețile oamenilor, nu doar prin forma sa spectaculară, ci și sub formă de ateliere și dezbateri, la care să participe atât deținuții, cât și alte persoane care intră în contact cu ei (poliția, psihologi, angajatori, familiile persoanelor încarcerate etc).

Paul Sebastian Popa este absolvent al Facultății de Teatru și Film UBB Cluj-Napoca, specializarea „Artele spectacolului – Actorie” și al masteratului de „Actorie-Regie” din cadrul aceleiași facultăți. De la absolvire și până în prezent, Paul a colaborat cu mai multe teatre independente și de stat, întâlnindu-se la „lucru” atât cu teatrul dramatic, cât și cu cel experimental-performativ sau cu cel de păpuși, care i-a deschis apetitul pentru lucrul cu cei mici, fiind colaborator al companiei de teatru AnimaArt și acting coach în cadrul cursurilor de teatru DuAct.

Deși există programe educaționale și de calificare, doar un mic procent din deținuți beneficiază de acestea.

În 2023, aproximativ 2.500 de deținuți au participat la cursuri de educație și formare profesională, ceea ce reprezintă doar o mică parte din populația penitenciară.

ALINA NEAGOE - ACTRIȚĂ

Cum te-a influențat ca actor lucrul cu o temă sensibilă (soarta persoanelor private de libertate, reabilitarea)?

Mi-a dat preconcepțiile peste cap, în primul rând. Mă așteptam să am de-a face cu fețe de care să îmi fie frică din primul minut. Nimic mai greșit. Încă de la primul interviu văzut, cu unul dintre deținuții „aduși” în spectacol, m-am întrebat „Cine sau ce mi-a creat imaginea falsă despre pușcărie?”. Nu mi-am răspuns încă. Poate filmele americane.

Apoi, ascultându-i pe toți, luând notițe, imaginându-mi bucățile lipsă din poveste (pentru că nu poți afla tot despre un om dintr-o oră de interviu), mi-am zis că vreau să înțeleg mai bine „de ce-ul”. Motivul pentru care oamenii fac faptele pe care le fac. La un moment dat, m-am dus atât de departe încât am căutat câte o trăsătură de caracter a fiecărui om pe care îl cunosc, ceva ce l-ar face pe fiecare să fie acuzat de ceva. Pentru că în fiecare dintre noi există Defectul.

Singura diferență e că unii acționează, alții nu. Iar cei care o fac suportă și consecințele.

Cum vezi rolul teatrului în reabilitarea socială?

Sunt de părere că teatrul poate să schimbe o minte sau două. Asta dacă e văzut de cine trebuie, de cei care au puterea de a interveni. Altfel, pentru cei care nu au această putere, e o poveste. Una șocantă și cât se poate de reală, însă rămâne o poveste. Cred că acest spectacol ar trebui văzut atât de către cei care nu au nicio tangență cu viața „penitenciară”, cât și de cei care au de-a face cu foști deținuți (în special angajatorii). Și nu în ultimul rând, de cei cu condeiul.

Alina Neagoe are 26 de ani și este actor păpușar. Activează în teatrul independent încă de la terminarea studiilor. A regizat și jucat în spectacole de teatru de animație atât pentru copii, cât și pentru adulți. Pentru Alina, în spectacolul „Umbre și lumini”, păpușile reprezintă vocea tăcută a adevărurilor incomode.

Referitor la reabilitare, cred că aceasta ar trebui să aibă în vedere, în primul rând, răul și binele din oameni. Multe povești auzite, multe dintre delicte, pot fi strict circumstanțiale. Desigur, există și caractere ce nu pot fi schimbate și nu-mi doresc să las a se citi vreo urmă de empatie pentru cei ce comit crime sau violuri. Păstrez empatia pentru cei ce fură pentru că nu au ce mânca. Sau pentru cei ce comit delicte mici pentru a se apăra pe ei înșiși sau pe cei iubiți. Aceste programe de reabilitare ar trebui „predate” în funcție de caracterul fiecărei persoane, nu la grămadă, ci ținând cont de nevoile și personalitatea fiecăruia.

Există un deficit semnificativ de personal în sistemul penitenciar, cu un raport de aproximativ 1 agent la 5 deținuți.

Această subdimensionare afectează în mod direct gestionarea deținuților și implementarea programelor de reabilitare.

IOAN CRIȘAN - ACTOR

Cum te-a influențat ca actor lucrul cu o temă sensibilă (soarta persoanelor private de libertate, reabilitarea)?

Tot procesul prin care am trecut m-a făcut să înțeleg altfel lucrurile și să-mi pun întrebări la care nu m-aș fi gândit. A fost interesant pentru mine să găsesc echilibrul între a empatiza cu situația lor, cu problemele cu care se confruntă și a rămâne obiectiv, a înțelege că și ei au dreptate, dar că nici sistemul nu greșește întru totul. 

De asemenea, un lucru care mi-a plăcut foarte mult în acest proces și care a fost diferit de altele, e faptul că am avut ocazia să interacționez, chiar dacă numai prin intermediul interviurilor, cu persoane adevărate, cu gândurile lor, cu sentimentele, problemele care îi macină. Faptul că aveam deja personajele și noi trebuia doar să le arătăm mai departe.

Cum vezi rolul teatrului în reabilitarea socială?

Cred că teatrul are mai mult rolul de a ajuta la conștientizarea anumitor probleme, decât cel de reabilitare. Are rolul de a ridica semne de întrebare, de a scoate la suprafață ceea ce nu vedem sau alegem să nu vedem, de a sublinia atât aspecte pozitive, frumoase, cât și lipsurile.

Ioan Crișan este absolvent al Facultății de Teatru și Film din Cluj-Napoca, specializarea actorie, clasa Filip Odangiu, Diana Aldea, Sinko Ferenc, promoția 2019-2022, nivel licență. În 2024 a absolvit cusurile de master ale aceleiași facultăți, specializarea Artă Teatrală. În prezent colaborează cu teatrul independent din Cluj-Napoca, MagicPuppet, specializat în performance-uri stradale, ateliere și spectacole pentru copii, tineri și adulți.

Și abia după ce aceste lucruri sunt scoase în față, e de datoria fiecăruia să ia atitudine, sau nu, în masura în care vrea și poate.

Teatrul, în perspectiva mea, și-ar îndeplini cu adevărat acest rol în reabilitarea socială dacă ar exista acțiuni/activități pe o perioadă mai lungă de timp și cu o mai mare diversitate. Cu o floare nu se face primăvară.

Conform datelor recente, rata recidivei în România rămâne ridicată, în jur de 70% dintre persoanele eliberate din penitenciare recidivează în termen de trei ani.

concluzii

„Proiectul „Umbre și lumini” reprezintă un punct de referință în istoria teatrului Magic Puppet pentru explorarea rolului artei și a păpușeriei în spațiile marginalizate. La intersecția dintre documentar și teatru de animație, acest proiect reușește să ofere o perspectivă necesară asupra vieții din penitenciar, punând în prim-plan vocile adesea ignorate ale celor privați de libertate, dar și a personalului implicat în reabilitarea lor.

Unul dintre aspectele importante ale acestui proiect este tocmai exploatarea capacității teatrului de animație pentru adulți de a transcende limbajul convențional al scenelor dramatice. Păpușile, cu simbolismul lor subtil și expresivitatea neconvențională, au fost folosite pentru a transmite mesaje puternice și nuanțate, fără a reduce complexitatea situațiilor reale descrise. Așa cum a subliniat echipa creativă, „Păpușa poate să facă orice,” iar în acest spectacol ele devin vehicule ideale pentru a explora limitele între realitate și ficțiune, între captivitate și reabilitare.

Astfel, spectacolul „Umbre și lumini” reprezintă o realizare importantă în peisajul teatral românesc, nu doar prin temele sociale abordate, ci și prin utilizarea inovatoare a teatrului de animație pentru adulți.

Folosirea păpușilor și a acțiunii non-verbale a adus un nivel de expresivitate diferit, ridicând discuția despre viața în detenție dincolo de simpla formă a teatrului documentar. În acest context, păpușile devin un recipient al fragilității și a enduranței umane, dar și al libertății pe care arta o poate oferi, chiar și în cele mai stricte sisteme de constrângere. Colaborarea dintre actori și păpuși creează un limbaj scenic bogat, unde elementul vizual amplifică profunzimea emoțională a poveștilor. Această interacțiune permite explorarea unor straturi de semnificație pe care un singur mediu nu le-ar putea transmite cu aceeași complexitate.

Spectacolul a fost, fără îndoială, punctul culminant al acestui proces, însă proiectul „Umbre și lumini” în ansamblul său s-a bazat pe o interacțiune constantă între arte și realitățile sociale. Acesta se distinge printr-o abordare multidimensională, integrând teatrul de animație, interviuri cu deținuții, ateliere de teatru și o colaborare strânsă cu Penitenciarul Gherla. Proiectul a reușit să transforme nu doar spațiul scenic, ci și modul în care percepem și discutăm despre realitatea vieții în detenție. Interviurile au oferit o bază autentică pentru construcția textului, atelierele de teatru au creat un spațiu de explorare artistică pentru deținute, iar colaborarea dintre echipa artistică și penitenciar a facilitat crearea unei punți între lumea de dincolo de gratii și societate.

„Umbre și Lumini” demonstrează că un demers artistic bine structurat poate nu doar să documenteze, ci să contribuie activ la schimbarea percepțiilor și, pe termen lung, la deschiderea unui dialog necesar privind reabilitarea și reintegrarea persoanelor private de libertate.

Diana Moga - Coordonator proiect

Proiectul „Umbre și Lumini” a fost realizat datorită unei echipe dedicate de profesioniști, fiecare contribuind esențial la crearea unui spectacol unic.

Max Anchidin – Compozitor

Răzvan Chendrean – Scenograf

Diana Crișan – Artist plastic

Andra Salaoru & Nic Andreescu – Foto și Video

Ana Cucu Popescu – Coordonator comunicare și PR

Andreea Aijtai – Mediator cultural

Silviu Ruști – Coordonator logistică

Alexandru Bote – Lighting designer

Diana Moga – Coordonator proiect

Echipa, alături de actorii și deținuții implicați în acest proiect, a colaborat pentru a aduce la viață un spectacol care combină inovația artistică cu o reflecție profundă asupra temelor abordate.

Mulțumiri speciale partenerilor noștri, Penitenciarul Gherla și Casa de Cultură Gherla, pentru sprijinul acordat în desfășurarea proiectului, și în special doamnei Mihaela.

Disclaimer

Spectacolul „Umbre și lumini” este o creație artistică bazată pe interviuri cu persoanele private de libertate. Textul piesei reflectă perspectiva persoanelor intervievate și a creatorilor săi, având ca scop explorarea unor teme de interes public și social.

Acest spectacol nu intenționează să defăimeze sau să aducă injurii niciunei instituții sau persoane, ci urmărește să promoveze o discuție deschisă asupra subiectelor abordate. Orice referință la instituții sau persoane reale este utilizată exclusiv în scopuri artistice și documentare, iar interpretările sunt subiective, aparținând echipei creative și participanților la procesul de cercetare și creație.

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.